Cineva, odată, în timpuri străvechi, a topit o mână de nisip, iar rezultatul, sticla, a cucerit omenirea pentru totdeauna. Aceasta, capabilă îmblânzească lumina uneori prea puternică a soarelui, sau să atenueze apăsarea unei zi noroase, înnobilează deopotrivă meșteșugarul cât și privitorul. Așa a apărut vitraliul, dintr-un fir de nisip pe care omul l-a băgat în foc.

Perioada Art Nouveau a fost, după părerea mea, extrem de asemănătoare cu cea pe care o trăim acum. În acea perioadă , pe fondul boom-ului industrial au apărut discuţii de genul mult, ieftin, de serie dar de ce urât? În zilele pe care le trăim, globalizarea şi informatizarea au cam aceeaşi influenţa asupra calităţii vieţii noastre : mult, ieftin, de serie. Şi acum vin eu şi întreb : de ce este obligatoriu şi urât? Producem mult, ieftin şi …. Cred că cei ca şi mine, stimulați de cei ca dumneavoastră, ar trebui să dea tonul unei alte perioade Nouveau. Cred că trebuie să reinstaurăm scara de valori care a generat atâta progres, să producem frumosul pe care să vrei să-l duci acasă.

GLASS NOUVEAU, o nouă abordare a exprimării prin vitraliu, face referire directă la sursa de inspirație a desenelor mele, încercând să facă o punte peste ani și să reaprindă interesul pentru frumoasa Belle Epoque. A fost perioada în care vitraliul renaște după gloria câștigată în gotic și renaștere, și delinul din timpurile în care barocul era stilul dominant. Admirăm și azi operele semnate de Louis Confort Tiffany, Renne MacIntosh, Hector Guimard sau Antonio Gaudi ca să menționez numai câțiva. Dacă până atunci vitraliile erau folosite numai la decorarea ferestrelor, ele își vor găsi noi locuri din care, filtrând și transformând lumina, să ne influențeze viața. De atunci vitraliile se integrează în contextul arhitectural sub formă de tavane luminatoare, lămpi, uși sau mobilier. Eu vă propun azi un altfel de ferestre. Altfel de vitralii. Oglinzile mele sunt ferestre în care vă puteți privi și puteți comunica cu dumneavoastră, în care, eu cel puțin, îmi caut sufletul.

Oglinda. Acesta este modul în care încerc să-i redau oglinzii valoarea ce i se cuvine : cea mai frumoasă piesă de mobilier dintr-o casă. Ea este singura, este unica în stare să capteze şi să redea lumina, culoarea şi să creeze iluzia măririi spaţiului. Oricum este singura care vă răspunde atunci când treceți pe lângă ea. Cu un secol în urmă era afişată în locuri de cinste precum saloane, livinguri, sufragerii, împodobită cu rame superbe. De ani buni încoace, cred ca vreo şaptezeci, din sărăcie materială sau intelectuală ea a fost alungată, surghiunită în locuri strâmte, uneori ascunse şi prost iluminate.

Cred că este momentul să n-o mai ținem găurită în patru colţuri şi ţintuită cu holtşuruburi de faianţa din baie, sau lipită cu banda dublu adezivă pe uşa dulapului din dormitor. Haideţi s-o eliberăm din nou, s-o împodobim şi s-o lăsăm să ne bucure din nou.

Eu încerc să-i dau o nouă valență înconjurând reflexia dumneavoastră cu jocuri de lumină filtrată de sticla colorată.

Sper că voi auzi din ce în ce mai rar remarca ʺnu-mi plac oglinzile tale pentru că mă arată bătrânʺ. Sper că abordarea mea va îmbia din ce în ce mai mulți, să omită riduri sau acnee, o șuviță rebelă sau un nod la cravată strâmb, și să-și ia mai mult în considerare ochii. Căutați în ei tinerețe, visuri, planuri, iar ei vor genera un spirit fără vârstă. Pentru că ei sunt oglinda sufletului, singurul loc în care puteți căuta, iar unii chiar găsi….. ʺtinerețe fără bătrânețe …ʺ.

Iar eu vă voi privi ochii în timp ce-mi priviți oglinzile, ele vă vor răspunde prividu-vă în ochi. Și rezultatul acestui schimb va fi pentru mine un verdict dat de un juriu select şi numeros în acelaşi timp.