Născut la Giurgiu și făcând școala în București, deși am o educație tehnică, am crescut într-un mediu permanent influențat de frumosul cursurilor de pictură ale doamnei Eugenia Jelescu și de atmosfera cercului de pictură de la mansarda liceului din colțul Cișmigiului. Superbele creații ale artiștilor antebelici văzute în casele prietenilor și a mea, lucrările din muzee, arhitectura clădirilor pe lângă care treceam, ușile și ferestrele din Cotroceni executate cu o desăvârșită atenție pentru detaliu, m-au marcat rând pe rând, fără ca, la acea vreme, să-mi dau seama.

După o lungă perioada de activitate industriala, cu toată rutina pe care o implică, din cauză că resimțeam permanent dorința de a fi creativ, de a trăi într-un ambient mai colorat decât griul și bejul cotidian, am simțit necesitatea de a mă detașa de tot ce înseamnă produs de serie și a mă apropia de zona în care esteticul este principalul rezultat al muncii mele. Această schimbare s-a produs în momentul în care mi-am dorit pentru mine primele vitralii, când am constatat că prin vitralii pot sa-mi realizez atât dorința de a participa la înfrumusețarea vieții de zi cu zi, a mea și a celorlalți, cât și să folosesc în același timp experiența tehnică acumulată în timp.

După ce am studiat diferitele metode de obținere a sticlei decorative pentru uși și ferestre, am ajuns la concluzia că metoda TIFFANY este cea care mi se potrivește cel mai bine. Aceasta pentru că sticla colorată în masă, obținută de multe ori prin procedee semiindustriale, îți dă senzația, atunci când lucrezi cu ea, că este vie, schimbându-și strălucirea de fiecare dată când lumina o atinge din alt unghi. Lumina, acel factor care ne influențează atât de mult calitatea vieții, este cea care determină o veșnică schimbare a cromaticii lucrării finale astfel încât, un vitraliu, deși același pe timp de o viață, este altul în fiecare moment.

Atunci când, constrâns de tematici impuse și, în multe cazuri, limitat de preț, am căutat posibilitatea de a mă exprima liber, am descoperit că, asociind piese de sticlă cu altele de oglindă, pot avea rezultatele care-mi reflectă dorințele, am devenit definitiv dependent de aceasta meserie. Oglinzile mele, deși direct influențate de stările mele periodic schimbătoare, exprimă cu toate nostalgia vremurilor în care Calea Victoriei era animată de doamne cu rochii elegante și umbreluțe cu dantele, însoțite de domni cu joben și lavalieră.

Acesta este modul în care încerc eu să-i redau oglinzii valoarea ce i se cuvine: cea mai frumoasă piesă de mobilier dintr-o casă. Ea este singura, este unica în stare să capteze și să redea lumina, culoarea, să creeze iluzia măririi spațiului.

Oglinzile Glass Nouveau, prin dezvoltarea și adaptarea la contemporan a modului de compoziție, țintește la redeșteptarea gustului pentru frumos, să readucă pe tapet subiectul supraviețuirii și perpetuării meșteșugurilor. Pentru că frumusețea micilor defecte inerente lucrului manual înglobate în întregul unui obiect care este atât util cât și plăcut în același timp nu va putea fi niciodată egalată de perfecțiunea rece a unui obiect obținut industrial. Ele sunt în același timp piese de mobilier, și în același timp, cu voia dumneavoastră, obiecte de artă.